rămîneá (rămấn, rămás), vb. – 1. A sta pe loc. – 2. A prisosi. – 3. A subzista, a se menține. – 4. A rezulta. – 5. (Cu prep. cu) A ține, a păstra. – 6. (Înv.) A condamna, a osîndi, a pedepsi. – 7. A învinge, a cîștiga. – 8. A cîștiga un joc sau o prinsoare. – 9. (Cu prep. de) A pierde pe cineva, a ajunge orfan sau văduv. – Var. rămîne. Mr. (a)r(ă)mîn(eare), armas, megl. rămǫn, rămas, istr. rămăr(esc)u, rămas. Lat. rĕmanēre (Pușcariu 1430; REW 7194), cf. it. rimanere, prov. remanre, v. fr. remaindre, v. sp. remaner. În conjug., pers. II a prez. rămîi, a influențat pers. III subj. să rămînă › să rămîie. Perf. simplu rămaș (mr., megl., istr. rămaș) a fost înlocuit de rămăsei. Der. rămas, s. n. (ereditate, moștenire; rest; prinsoare; înv., sentință, hotărîre); rămăși, vb. refl. (a paria); rămășag, s. n. (prinsoare), cu suf. -șag; rămășiță, s. f. (rest, reziduu; relief; deșeuri, gunoi, resturi, cenuși; înv., moștenire), pe care Pușcariu 1429 îl derivă din lat. *rĕmansicia. Din rom. provine mag. ramasz (Edelspacher 21).